duminică, 3 noiembrie 2013

Revelația - Kelley Armstrong



   Chloe, Rae şi Tori sunt închise în spitalul-închisoare al unui grup de savanţi nebuni.
   Chloe află că Rae i-a trădat şi acum este răsfăţată şi întreţinută de Grupul Edison, având nevoie de ea să termine experimentul Genesis II, ea nefiind conştientă de asta. Chloe încearcă de nenumărate ori să-i zică de experiment (a aflat de asta din calculatorul doctorului Davidoff, ajutată de un semidemon mort) şi de faptul că ei au omorât-o pe prietena sa, Liz, care acum este fantomă şi o ajută pe Chloe.
   Grupul Edison, dorind să îi prindă pe Derek şi Simon, le spun fetelor că Simon are diabet şi că poate muri dacă nu are insulină, aşa că Tori şi Chloe sunt nevoite să ajute la găsirea lor.
   Cu ajutorul lui Tori, care se dovedește a fi o vrăjitoare foarte puternică, Chloe scapă de savanţi şi a doua zi cele două se întâlnesc cu băieţii şi pornesc toţi în căutarea lui Andrew, un prieten al tatălui lui Simon.
   Pe parcursul cărţii noi obstacole apar în calea adolescenților: Derek este pe cale să se preschimbe, Chloe şi Derek întâlnesc alți vârcolaci care le tot dau de furcă, iar Grupul Edison nu renunţă la ei, continuând să-i caute.
   Când cei patru se întâlnesc cu Andrew, acesta îi duce la o casă specială de supranaturali răzvrătiţi.

Citate :


   - Fără glumă. Am venit, așteptându-ne să te găsim la un pas de moarte. Şi uită-te la tine, nici măcar nu horcăi!    
- Bine, atunci. Situaţie de urgenţă, motor!    
Sări în picioare, se clătină, se prăbuşi, apoi ridică slăbit capul.    
- Chloe? Tu eşti? Tuși. Ai insulina mea?    
I-am pus-o în palma întinsă.    
- Mi-ai salvat viaţa, zise el. Cum aş putea să te răsplătesc vreodată?    
- Servitute eternă sună bine.


  M-am căznit să  ridic şi mi-am simţit picioarele încă apăsate la podea... Acum am văzut de ce. Un cadavru se căţăra pe mine.  
  Era cel din încăperea de alături, puţin mai mult decât un schelet, acoperit cu haine şfâșii de carne uscatăȘuvițe soioase de păr i se lipeau în petice de țeastă. Ochii nu erau decât două găvane goale. Buzele i se duseseră de mult, lăsându-i craniului un rânjet permanent cu dinții putreziți.   
  Când am slobozit un scâncet, s-a oprit şi a încercat să-şi ţină capul sus, craniul legănându-se dintr-o parte într-alta, orbitele căutându-mă orbește, falca deschizându-se cu un gutural hrra-hrra-hrra.



  • Nume original : The Awakening
  • Autor : Kelley Armstrong
  • Pagini : 311
  • Editura : Leda
  • Punctaj : 5/5 .

   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu